Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când ați ieșit din Egipt, și Duhul Meu este în mijlocul vostru, nu vă temeți. (Hagai 1:5)
Canalele media sunt pline de vești tulburătoare. Zi de zi auzim despre noi cazuri de îmbolnăviri de o boală care a apărut din senin și acum nimeni nu o mai poate opri. Drepturile fundamentale ale oamenilor sunt limitate, lumea este închisă în locuințele ei și autoritățile doar speră că acest val de îmbolnăviri se va opri.
Aceasta este realitatea pe care o trăim astăzi. O realitate despre care ieri nu credeam că va exista vreodată. O realitate care ne-a trezit parcă din somn și a schimbat complet percepția noastră despre viitor, existență și chiar lucrurile veșnice. În tumultul haosului, incertitudinii și fricii pe care o trăim mulți zilele acestea, golul din inimi și simțământul de singurătate se adâncesc. Omenirea devine atât de vulnerabilă, cum generația noastră nu a văzut încă.
Unde este Dumnezeu?
Însă deasupra acestui nor de haos prin care nu reușesc privirile noastre să pătrundă stă încă un Dumnezeu. Unul care nu strigă cu glas tare, care nu face anunțuri oficiale la vreun post de televiziune și nici nu promite vreun vaccin împotriva coronavirusului.
Dimpotrivă, este Unul tăcut. Un Dumnezeu care este la fel de tăcut ca și atunci când o privea pe Eva întinzându-și mâna către fructul oprit sau când, cu propriile mâini, a ucis primul animal la porțile Edenului sub privirea speriată a lui Adam și a Evei. Este la fel de tăcut, ca și atunci, când l-a privit pe Cain alegând un alt domn, o altă cale. La fel de tăcut ca atunci când sângele lui Abel s-a vărsat pe pământul blestemat de păcat.
Dumnezeu a rămas secole întregi tăcut, privind de atunci sute, chiar mii de suferinzi și muribunzi în istoria acestei Planete. Și pare că tace și acum, când lume are nevoie de El. Când eu am nevoie de El. Nu neapărat legat de virus sau o criză mondială. Am nevoie de El eu, personal, în luptele mele în care nu reușesc să văd biruința. În tunelul în care nu văd nicio lumină la capăt.
Aș vrea însă să îți atrag atenția la două momente în istorie în care Dumnezeu a rupt tăcerea. Primul moment s-a întâmplat la Ierusalim acum 2000 de ani. Orașul era arhiplin de credincioși adunați la sărbătoarea Paștelui. Oamenii erau îngrijorați să fie destule merinde pentru sărbătoare, pentru rudele adunate de peste tot din țară, comercianții erau îngijorați de starea prețurilor de pe piață, economiștii analizau cu grijă fiecare tranzacție importantă și se străduiau să facă economia țării să înflorească. Și pentru că se însera, fiind vineri, lumea se grăbea să termine toate lucrurile pe care le avea de făcut și să înceapă acel Sabat special din an. A fost zgomot în Ierusalim. Însă deodată, zgomotul a fost străpuns de un strigăt venit din adâncul inimii lui Dumnezeu: S-a sfârșit! Deasupra Ierusalimului, pe o cruce între doi tâlhari, atârna Dumnezeu. Strigătul Său a rupt tăcerea. S-a sfârșit cu durerea, cu suferința, cu singurătatea și cu despărțirea. Prețul a fost plătit.
Al doilea moment în care Dumnezeu rupe tăcerea este chiar acum. Strigătul de pe muntele Ierusalimului încă răsună astăzi, neafectat de vreun război sau pandemie. În provocarea ta și a mea. Da, pare că Dumnezeu tace. Dar tăcerea aceasta spune atât de multe despre El! Tace, pentru că boala, moartea și despărțirea Îl dor și pe El. Provocările noastre mici, la fel ca și cele mari, atrag atenția Lui. Și chiar dacă nu Îi auzim vocea, El spune: „Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când ați ieșit din Egipt, și Duhul Meu este în mijlocul vostru, nu vă temeți’’ Hagai 1:5. Dumnezeu este Același. Ne simțim singuri? Ne simțim părăsiți, despărțiți? El simte împreună cu noi. Iar în tăcerea Lui ne spune un singur lucru: Eu rămân credincios.
În concluzie, nu știm cum vor decurge lucrurile în următoarea perioadă, dar Dumnezeu știe. Atunci când vom ajunge să Îl cunoaștem în mod personal și să ne îndrăgostim de El, vom crede din toată inima că acest Dumnezeu este deasupra tuturor situațiilor. Și da, El nu va tăcea, va rupe tăcerea ori de câte ori va fi nevoie să ne reamintească de faptul că El va rămâne credincios. Și este minunat să avem un astfel de Dumnezeu. Pentru cei care reușesc să Îl vadă în acest fel, viața va fi Hristos, iar moartea, o biruință. Iar gândul revenirii lui Hristos ne va umple de bucurie dintr-un singur motiv: știm că va fi minunat să petrecem o veșnicie alături de un astfel de Dumnezeu, care a rămas credincios până la capăt.
Nimrod Malinás
membru IMPACT România
Leave a Reply