Eram un copil, când mergeam cu familia la mare sau la vreun alt loc de scăldat și adesea în mintea mea se contura o curiozitate. Mă îndreptam spre țărm, pășeam încet spre apă și eram foarte curios dacă de data asta apa mă va ține, exact ca și pe Petru. Atingeam apa și așa cum te-ai aștepta, piciorul meu se scufunda. Mă gândeam: ce aventură a avut Petru! Și mi s-ar fi părut o experiență deosebită, dacă ar fi funcționat iarăși, să pot și eu umbla pe apă. Au trecut anii copilăriei, însă această istorioară continuă să mă fascineze, nu atât prin fenomenul supranatural pe care îl descrie, ci prin profunzimea mesajului pe care încearcă să-l imprime în inima mea.
În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. –Matei 14:24
Contextul în care se desfășoară întâmplarea minunată de pe lac este bine specificat. Ucenicii ajunseseră pe Marea Galileii, după o încercare eșuată de a instaura împărăția la care visau. Cultivând gânduri de nemulțumire, pierduseră din atenție învățăturile prețioase date de Isus, iar inima lor îndepărtată de El, ajunsese chiar să-I pună la îndoială divinitatea. Frustrați și nemulțumiți, nici nu observă cum valurile se neliniștesc. Furtuna ce agita marea i-a prins nepregătiți să facă față încercării. După multă luptă cu valurile înfuriate, când orice efort omenesc fusese spulberat, ucenicii s-au predat pierzării. În furtună și întuneric, marea i-a învățat cât erau de fără putere și doreau prezența Domnului lor.El nu putea să îi uite și a răspuns strigătului lor de ajutor, rugăciunii lor de căință.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. – Matei 14:26-29
După ce li s-a descoperit și le-a liniștit temerile, Hristos le-a spus să îndrăznească. Și Petru asta a făcut. Acum, după ce privise prin întunericul nopții la furia neiertătoare a mării, era atât de bucuros de prezența lui Isus, încât nu mai putea sta în barcă. El voia să stea cu Isus, el a dorit să se apropie de Învățătorul său. A cerut și a primit.
Totuși, ce căuta Petru? Să aibă parte de o minune, să iasă în evidență, să fie preferatul, cel mai special din grup? Sau să fie lângă Mântuitorul său, mai aproape de inima Celui Veșnic? Dacă ar fi avut un motiv egoist, s-ar fi folosit de oportunitate și probabil s-ar fi învârtit în jurul bărcii, să fie văzut mai bine, sau ar fi pornit în orice altă direcție, poate spre țărm, unde părea să fie mai multă siguranță. Însă el mergea fix, țintit, spre al său Isus. Este adevărat faptul că, pe drum, Petru a fost ispitit, s-a îndoit și a căzut, dar motivația cu care pornise era bună și autentică. Unica țintă a ucenicului era să fie lângă Mântuitorul său. Acest tablou, plin de semnificație, are o lecție simplă și prețioasă de oferit.
Minunea lui Petru, nu e nici unica și nici cea mai mare. Și tu poți umbla pe ape. Atunci când Isus te cheamă să vii la El, îndrăznește. Oricât de tulburată ar fi marea, oricât de agitată ar fi inima ta, chiar dacă ar fi noapte și terenul pe care mergi cu nimic mai sigur decât apa care te scufundă, El îți spune: “Îndrăznește, Eu sunt; nu te teme!” Petru a umblat pe apă, iar azi, tu poți trece peste valuri mult mai furioase, prin vânturi mult mai năprasnice decât ale mării. Sunt multe bariere ce poate îți par de netrecut, multe ziduri ce par de nedărâmat, însă când te cheamă la El, ai curaj! Hristos întărește fiecare pas al tău. Nici chiar păcatul tău nu e o piedică pe care El să nu o poată îndepărta și curăța.
Fixează-ți ochii spre țintă, spre El, și pășește!
Referințe
Ellen White, Hristos Lumina Lumii, capitolul 40 – O noapte pe lac
Biblia, Matei 14
Alin Crescens Ciurea
designer grafic // departament Promovare, IMPACT România
Lasă un comentariu