Când ai citit ultima dată Psalmul 119? Dacă ți-e proaspăt în minte, observi și tu că parcă nu se mai epuizează încântarea pe care David o manifestă față de Cuvântul lui Dumnezeu? Pentru psalmist, învățăturile Scripturilor sunt minunate (v. 129) și reprezintă bucuria inimii (v. 111) și desfătarea sufletului (v. 143). Lui i se topea sufletul de dor după legile Domnului (v. 20). Era un om incurabil îndrăgostit de Cuvânt. Tu ești?
Și nu mă refer la cuvintele atent și cu pricepere adunate din cărțile creștine, ci la ceea ce Duhul Sfânt a inspirat să se scrie pentru tine în Biblie. Ne-am atașat atât de mult de aceste capodopere literare și spirituale, încât citirea lor ne creează paleta de emoții care ne-ar da de înțeles că Îl cunoaștem pe Dumnezeu mai bine ca niciodată. Și dacă este atât de autentică această experiență, dragul meu, de ce fiecare val de încercări ne destabilizează atât de mult? De ce nu trăim și noi siguranța credinței pe care o vedem la Iosif sau Pavel? Ei bine, acești uriași ai credinței Îl cunoșteau pe Dumnezeu fără intermediari, așa cum El li S-a descoperit prin Scripturi.
Înlocuirea Bibliei cu alte scrieri religioase poate fi comparată cu situația în care, deși ai avea acces gratuit la un izvor cu apa cea mai bună, alegi să o cumperi de la firmele care ți-o îmbuteliază și livrează contra cost. Dumnezeu a certificat că apa oferită de El este de cea mai bună calitate. Dar parcă atunci când pe etichetă scrie numele unui vorbitor sau scriitor de marcă, e mai la îndemână să sorbi ceea ce au „procesat” ei. Parcă Mark Finley, Oswald Chambers, Charles Spurgeon, John Piper pătrund alte adâncimi ale înțelegerii, iar înșiruirea întâmplărilor din Evanghelii parcă nu se compară cu dulceața ce-o sorbi din lecturarea „Vieții lui Isus”. Din nefericire, ne mulțumim cu învățături second-hand, canalizate și cizelate de trăirile lor. Este mai ușor să preluăm concluziile altora și să ni le însușim, dar, dacă ai rămâne doar cu Biblia, ar aduce ea la fel de multă satisfacție ca celelalte cărți spirituale pe care le citești? Ai fi la fel de sigur pe ceea ce crezi, dacă nu ai avea la îndemână search-ul de pe MyBible sau argumentele lui Doug Batchelor? Psalmistul David se bucura de Cuvântul lui Dumnezeu ca cel care găsește o mare pradă (v. 162). Dacă nu-ți însetează sufletul după versetele din Cartea Sfântă, poate că este pentru că ai le-ai pus pe altele deasupra ei.
În acest context, îți propun o cură de îndrăgostire de Cuvânt! Te provoc să îți iei un timp în care să nu te mai adăpi cu surogate, ci să îți împrospătezi trăirea cu apa care se ia direct de la Izvor! Poate fi și numai o săptămână când să dai la o parte alte cărți și să studiezi doar Biblia. Mă rog ca puterea pe care o vei găsi trăind doar cu ea să-ți facă gândirea una cu a Celui ce a scris-o!
Loredana Catrinescu
coordonator departament Program, IMPACT România

Leave a Reply