Am descoperit recent niște statistici îngrijorătoare care au confirmat bănuielile pe care le aveam în minte. Cred că generația mea de adventiști devine treptat o specie pe cale de dispariție.
Statisticile spun că există un risc de 50% ca un tânăr care se botează în anii adolescenței sale să părăsească complet Biserica Adventistă până la vârsta de 25 de ani.[1]
Una din cinci biserici adventiste din America de Nord nu are un niciun copil, adolescent sau tânăr adult. De fapt, vârsta medie în bisericile noastre este de aproape 60 ani – cu 20 ani mai mult decât media de vârstă din America.[2]
Potrivit unui sondaj, șapte din zece tineri (18-30 ani) care frecventau biserica în mod regulat în timpul liceului au declarat că până la vârsta de 23 de ani au încetat să mai participe la închinare. Din acest grup, 34% au spus că nu s-au întors niciodată la biserică, nici măcar ocazional, până la 30 de ani. Cu alte cuvinte, unul din patru tineri protestanți au părăsit biserica pentru totdeauna.[3]
În plus, rezultatele diferitelor sondaje realizate de grupul Barna Research arată că generația noastră de tineri și adulți tineri (inclusiv adventiști) citește Biblia mai puțin decât generațiile anterioare. Ei petrec mai puțin timp în rugăciune și sunt mai puțin dornici să participe la biserică.
Lucrurile arată că situația a devenit o criză. Este foarte evident faptul că, în general, tinerilor adulți adventiști le lipsește sentimentul de identitate și de chemare personală. Ne-am plafonat, având așteptări reduse în viețile noastre personale și publice.
Ce este „Normal”?
Norma s-a schimbat. Ceea ce era normal în trecut, nu mai este normal acum. Nivelul experienței creștine dinamice care era considerat normal în adventismul timpuriu ar putea fi considerat astăzi fanatism. În generația mea este perfect normal ca un tânăr adventist să aibă o cunoaștere sumară a Bibliei. Este normal ca tinerii să fie incapabili să-și apere credința pe baza Scripturii sau să nu aibă o viață de rugăciune plină de sens. Este normal ca un tânăr adventist să nu aibă nicio intenție de a-și împărtăși credința.
Da, fără îndoială că norma s-a schimbat.
Nu acesta este tipul de cultură sau atmosferă în care s-a născut adventismul. Dacă am putea să călătorim înapoi în timp până în secolul al XIX-lea, am lua un grup de adventiști și i-am aduce în generația noastră, ce s-ar întâmpla? Versiunea noastră de adventism nu le-ar fi familiară. Și, invers, dacă am trimite unul dintre noi în generația lor, ce s-ar întâmpla?
Gândiți-vă la Luther Warren și la Harry Fenner, care la vârsta de 14, respectiv 17 ani au lansat prima societate de tineret adventistă în 1879. Care era scopul? Serviciul misionar, desigur. În 1844, mulți dintre pionierii adventismului erau tineri: James White avea 23 de ani, Ellen G. Harmon (White) avea 17 ani, Annie R. Smith avea 16 ani, N. N. Andrews avea 15 ani, iar Uriah Smith avea 12 ani. Până la vârsta de 24 de ani, N. N. Andrews a publicase aproximativ 35 de articole, memorase Noul Testament și învățase latină, greacă și ebraică. Până la vârsta de 23 de ani, Uriah Smith devenise editor al revistei. Astăzi, tinerii de acest fel ar fi considerați ciudați; adică nu ar fi „normali”.
Nu vă deranjează că ceea ce înainte era normal nu mai este considerat normal astăzi?
Fie ca rebelii să se ridice!
Realitatea tristă este că adventismul cultural din secolul al XXI-lea a produs un alt tip de tineret. Valul actual, cunoscut sub numele de „generația milenialilor”, născut după 1980, este produsul climatului cultural în care a înflorit. Suntem victimele Zeitgeist-ului, adică ale spiritului acestor vremi. Cu toate acestea, Dumnezeu a făcut o chemare radicală fiecărei generații de creștini, încă din zilele apostolice. Și este o „provocare-bombă”. Vedeți Romani 12:2: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”
Ce anume din „lumea aceasta” îl îngrijora pe Pavel? În mod cert, era îngrijorat de faptul că suntem absorbiți în vortexul cultural care se învârte în jurul nostru – de modul de gândire al lumii în care trăim; suntem legați de convențiile, standardele, filosofiile și perspectivele generației noastre. „Să nu vă potriviţi” (NKJV – nu vă conformați) este un apel pentru nonconformisti, pentru rebeli. Așa este, Prințul Păcii vrea ca generația mea să se revolte. E un paradox provocator.
Așadar, mesajul pe care ar trebui să-l transmitem tinerilor noștri este: RĂSCULAȚI-VĂ! Nu împotriva autorităților sau instituțiilor, ci împotriva unui anumit mod de gândire. Iată ce spune traducerea Phillips: „Nu lăsați ca lumea din jurul vostru să vă formeze după propriile tipare, ci lăsați-L pe Dumnezeu să remodeleze mintea voastră din interior, pentru a demonstra în practică faptul că planul lui Dumnezeu pentru voi este bun, îndeplinește toate cerințele Sale și are ca scop maturitatea adevărată”[4]
De la creștini se așteaptă să sfideze orice aspect cultural care nu este în conformitate cu idealul lui Dumnezeu. Vă amintiți remarcile de încheiere ale lui Petru după predica fierbinte din ziua Cincizecimii (și îmi place foarte mult parafrazarea din The Message)? Înainte ca cineva să intre în apa botezului, Petru mai spune un ultim lucru: „Ieșiți afară cât mai puteți; ieșiți din această cultură bolnavă și prostească!” (Fapte 2:40, The Message).[5]
Așadar, înainte ca oamenii să se alăture mișcării creștine timpurii, ei făceau o declarație că viața lor va fi radical contra-culturală. Ei vor înota împotriva curentului predominant din zilelor lor.
Mitul adolescenței
Împotriva a ce înotăm? Esența creștinismului modern este reflectată în statisticile pe care le citim. Iată situația neplăcută, în special pentru tinerii adulți: societatea cere prea puțin de la tineri. Se așteaptă de la noi să fim imaturi, leneși și iresponsabili. Aceste așteptări scăzute încep să influențeze modul în care ne gândim la noi înșine.
Această generație s-a remarcat ca fiind unică, deoarece este prima din istorie care a identificat grupul de persoane de 13 până la aproximativ 20 de ani ca adolescenți. Acesta este un lucru nou.[6] Este o invenție modernă a secolului al XX-lea. În istorie nu a existat așa ceva. Ideea adolescenței spune, în esență, că o persoană nu este nici copil, nici adult. În generațiile anterioare nu au existat decât două perioade în dezvoltarea vieții unei persoane: copilărie și maturitate. Am introdus o a treia, numind-o adolescență, și am prelungit efectiv procesul maturizării, ceea ce, prin extensie, înseamnă că am prelungit perioada de imaturitate.
Iată cum au expus acest lucru autorii cărții America in So Many Words:
„În prima parte a secolului al XX-lea, am făcut o descoperire uluitoare. Există adolescenți printre noi! Până atunci, ne-am gândit la oameni în doar două stadii: copii și adulți. Și cu toate că în copilărie ar putea exista momente sensibile, scopul copilului a fost să crească cât mai curând posibil pentru a se bucura de oportunitățile și de a-și asuma responsabilitățile unui adult. Fetița devine femeie, băiatul devine bărbat. În trecut, o persoană care ajungea la statura de adult la vârsta de treisprezece sau paisprezece ani era pregătită să facă lucrarea unui adult.”[7]
Acest fenomen a afectat calitatea tinerilor din generația mea. Progresul și dezvoltarea noastră au fost întârziate din cauza anumitor presupuneri și așteptări culturale ce ne-au fost transmise. Se pare că aceste ipoteze și așteptări au influențat, de asemenea, modul de gândire al celor din biserică și se reflectă în tânăra noastră populație adventistă.
Spre deosebire de cultura noastră, oamenii din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea considerau că o persoană de 15 sau 16 ani este pregătită pentru căsătorie și capabilă să învețe și să lucreze în comerț sau să studieze la universitate. Câți părinți de astăzi ar considera că fiii și fiicele lor sunt pregătiți pentru căsătorie la 16 ani? Dar să studieze la universitate? În generațiile trecute acest lucru ar fi fost „normal”. Ce s-a întâmplat? Se pare că în întreaga lume calibrul tinerilor se deteriorează. Unii ar putea spune: „E nebunesc – adolescenții noștri sunt mult prea imaturi pentru a se căsători!” Sunt de acord. Este nebunesc. Dar exact aceasta este ideea. Cei ciudați suntem noi.
O perspectivă biblică
Când privim în Scriptură, începem să observăm diferența dintre perspectiva lui Dumnezeu asupra vieții unui tânăr și perspectiva noastră. Conceptul nostru modern de adolescență este absent în scrierile biblice. Unii au sugerat că există într-adevăr trei stadii distincte în viață: copil, adult tânăr și adult matur. În perioada de la începutul vieții și până la vârsta de 12 ani, omul poate fi numit copil; între 13 și 30 de ani, adult tânăr, iar după 30 de ani ar putea fi descris ca adult matur.
Sună familiar? Când ne uităm la Evanghelia lui Luca, vedem exact acest lucru. Dacă Isus este exemplul nostru în ceea ce înseamnă a fi om, s-ar aplica exemplul Lui și în cazul dezvoltării unei persoane de la copilărie până la maturitate? Luca ne arată aceste trei etape. Isus intră în peisaj când este născut, dar apoi dispare din scenă și nu mai auzim de El mult timp. Când reapare în imagine, El are 12 ani, după care dispare din nou. În cele din urmă, El se întoarce în tabloul din Luca 3 având aproximativ 30 de ani.
Este interesant faptul că, la vârsta de 12 ani, Isus se află într-o etapă esențială a vieții Sale. Atât Scriptura (Luca 2:42, 46-50), cât și Ellen White[8] sugerează că, la vârsta de 12 ani, El înțelege anumite lucruri serioase, inclusiv scopul și chemarea vieții Sale. Nu este un adolescent sălbatic, imatur, superficial, cu o atitudine anti-autoritate! El se află în Templu, discutând cu teologii. Ellen White afirmă că întrebările Lui erau mai profunde decât răspunsurile lor.
Când Isus se întoarce acasă, se întoarce ca un tânăr adult, nu ca un adolescent. El reapare pe scenă la aproximativ 30 de ani, fiind gata să își înceapă viața de adult matur și să dea startul lucrării Sale. Mă întreb de ce nu a introdus Biblia o altă etapă numită „adolescență”? De ce această omisiune? Probabil că a urma modelul lui Isus este cea mai înțeleaptă abordare (1 Petru 2:21). Până în prezent, evreii din întreaga lume practică ceremonia „bar mitzvah”. Când un tânăr împlinește 12 ani, este felicitat că a devenit bărbat.
Aduceți-vă aminte de cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 13:11: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” Ce s-ar fi întâmplat dacă l-am fi întrebat-o pe Pavel: „Dar atunci când erai adolescent?” Ne-ar fi privit cu indiferență, pentru că el a fost copil, apoi a devenit om mare, adult. Tânăr, da, dar adult.
Observați Plângerile lui Ieremia 3:27: „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.” Vorbește versetul despre tinerețe sau despre bărbăție, maturitate? Răspunsul este da, despre amândouă. Din punct de vedere biblic, când te uiți la un tânăr, te uiți la un bărbat. Din nou, un bărbat tânăr, dar un bărbat, totuși. Și aceasta are anumite implicații care vor influența modul în care ne trăim viețile. Imaginați-vă impactul pe care acest concept îl poate avea asupra calibrului tinerilor adulți pe care îi vedem în biserica noastră.
Mai multe dovezi
Duhul Sfânt a introdus două documente în Noul Testament care au fost adresate în mod specific unui tânăr, și anume scrisorile către Timotei. Aceste scrisori conțin informații care dezvăluie ce simte Dumnezeu cu privire la tineri. Deci, ceea ce Dumnezeu îi spune lui Timotei reprezintă modul în care Dumnezeu îi privește pe tinerii din generația mea. Iată două gânduri cheie din 1 Timotei 4:12: „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea”, – cu alte cuvinte: „Nu lăsa pe nimeni să te subestimeze pentru că ești tânăr.” Apoi Pavel adaugă: „ci fii o pildă.”
Ideea este că Timotei trebuie să fie la un nivel mai înalt. Citiți ambele scrisori și observați că Pavel a evitat lingușirea excesivă. El nu-l lingușește pe Timotei doar pentru că este foarte tânăr, totuși atât de spiritual. Unii au impresia că este de așteptat ca Timotei, fiind tânăr, să fie un creștin excelent! Nu este nimic anormal aici. Din persepctiva lui Dumnezeu, acest lucru ar trebui să fie normal! Timotei a fost încurajat prin așteptări înalte, nu trunchiat de așteptările scăzute.
În cuvintele lui Ellen White: „Dacă vrem să facem bine sufletelor, succesul nostru cu aceste suflete va fi direct proporțional cu credința lor în credința noastră în… ei.” [9] Cred tinerii noștri că avem încredere în ei?
Iată concluzia: Dumnezeu așteaptă măreție de la noi. Mișcarea noastră a început cu tineri care au avut o experiență creștină înaltă. Acesta era „normalul”. Și dacă vrem ca aceasta să fie o generație utilă de adventiști, care sunt vrednici de numele lor, atunci ar fi bine să renunțăm la aceste așteptări scăzute și să aducem înapoi adventismul brut, biblic. Este posibil ca Isus să nu se întoarcă până când nu vom aștepta măreție de la generația actuală. Amintiți-vă că adventismul nu este niciodată la mai mult de o generație distanță de dispariție.
Acesta este un apel pentru o revoluție culturală radicală în cadrul adventismului.
Să înceapă rebeliunea!
Articol preluat de pe advenistreview.org . Autor: Jeffrey Rosario
Traducerea: Diana Drăguţ, IMPACT România
[1] Roger Dudley, Why Our Teenagers Leave the Church (Hagerstown, Md.: Review and Herald, 2000).
[2] A. Allan Martin, „Reaching Out: Making a Difference With Young Adults”, Ministry, July 2008, pp. 5-9.
[3] Chestionar LifeWay Research asupra a 1,023 protestanţi, efectuat în aprilie-mai 2007.
[4] The New Testament in Modern English, copyright J. B. Phillips 1958.
[5] Versiunea The Message a Bibliei.
[6] Thomas Hine, The Rise and Fall of the American Teenager (New York: Harper Perennial, 2000), pp. 4, 8, 9; Diana West, The Death of the Grown-Up (New York: St. Martin’s Press, 2007), p. 1.
[7] A. Metcalf and D. K. Barnhart, America in So Many Words (Boston: Houghton Mifflin, 1997), pp. 233, 234.
[8] E. G. White, Hristos lumina lumii, p. 78.
[9] E. G. White, Fundamentals of Christian Education, p. 281.
Lasă un comentariu