,,Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” (Psalmii 46:10)
Viața se schimbă cu o viteză amețitoare, astfel încât ceea ce trăiam în copilărie, acum 20 de ani, este total necunoscut copiilor de astăzi. Trist este că, odată cu schimbările legate de tehnologie și lucrurile materiale, au apărut schimbări majore în gândirea noastră și în ceea ce privește valorile pe care le avem. Cred că mulți dintre noi tânjim după acele vremuri aparent apuse în care oamenii se respectau și totul parcă era mai așezat, mai natural.
Idealul lui Dumnezeu pentru noi a fost o viață cât mai simplă și liniștită.
,,Cu cât este mai liniștită și mai simplă viața copilului, cu cât este mai săracă în ceea ce privește entuziasmul artificial și cu cât se armonizează mai mult cu natura, cu atât este mai favorabilă dobândirii unei vigori fizice și mentale și a tăriei spirituale.” (Ellen White, Educație, 107.2)
Din păcate, simplitatea este atât de puțin apreciată astăzi, când ni se oferă pe tavă, foarte bine aranjate, atracții care promit fericire și extaz. Zilnic suntem ispitiți să credem că trebuie să avem mult, pentru a fi fericiți. Până și relațiile dintre noi au avut de suferit din cauza acestui curent modern, făcându-ne incapabili să-l ascultăm pe cel de lângă noi și să putem să simțim împreună, în necazuri sau în bucurii.
Chemarea lui Dumnezeu este de a ne întoarce la planul original, de a pune timp deoparte pentru comuniune cu El, de a experimenta o viață mai simplă și mai frumoasă, mai liniștită, lângă El. Ne invită să ne oprim, măcar pentru 8 zile, din acest ,,maraton” plin de griji și agitație și pur și simplu să ne bucurăm de El și cu El, în natură.
,,Copiii lui Dumnezeu au încă nevoie de perioade de liniște și meditație – perioade în care sufletul să aibă o comuniune netulburată cu Creatorul. Marea lucrare încredințată în mâinile noastre nu poate fi dusă mai departe în confuzie și entuziasm. Acea calmă analiză atentă, atât de esențială unui discernământ ferm, poate fi cel mai adesea obținută într-un loc retras și liniștit, unde mințile preocupate și inimile sincere pot fi liniștite de o voce fermă și tăcută. Aceste locuințe din păduri și munte ascund mari binecuvântări pentru aceia care sunt osteniți fizic sau mental.” (Ellen White, Semnele timpului, 2 februarie 1882)
O altă binecuvântare pe care Dumnezeu o are pregătită pentru Adunarea de corturi de anul aceste este de a descoperi prospețimea din Cuvântul Său, studiind Scriptura în grupe mici. Indiferent de cât de multă sau puțină experiență avem în credință, de cât de bine poate credem că cunoaștem Biblia, este încă multă bogăție în ea care așteaptă să fie descoperită, cu ajutorul Său.
,,Pe măsură ce ne apropiem de sfârşit, am văzut că, în adunările acestea, va fi mai puţină predicare şi mai multă studiere a Bibliei. Vor fi grupe mici pretutindeni pe teren, cu Biblia în mână, şi diferite persoane îi vor conduce la o studiere deschisă, sub formă de conversaţie, a Scripturilor.” (Ellen White, SCE, 196.4)
Planul lui Dumnezeu este ca astfel de întâlniri să-L readucă pe Isus în mintea oamenilor, așa că vrem să-L vedem în toată frumusețea, atât în lucrurile create de El, cât și în Scriptură.
Îmi doresc ca fiecare, atunci când vom simți chemarea Lui de a participa, să acceptăm, pentru a-L lăsa să reverse în viața noastră toate binecuvântarile pe care le are pregătite și pentru a ne ajuta să ne pregătim pentru vremurile care ne stau înainte.
Estera Tomoiagă
departamentul Spiritual, IMPACT România
Lasă un comentariu