Trăim într-o lume tot mai ocupată, mai grăbită și mai artificială.
Revoluția tehnologică și-a pus amprenta până și pe relațiile noastre. Tot mai puțin ne lăsăm cunoscuți, deși există atâtea metode moderne de socializare.
Trăim în conglomerări urbane, aproape înghesuiți în blocuri, în clădiri de birouri sau în cămine studențești, nu ne plac oțelul, sticla și betoanele. Tânjim după cer albastru și după verdele liniștit al pădurilor.
Vrem înapoi Edenul pierdut!
Și în relațiile cu cei dragi, dar și cu Cel care le conferă acestora profunzime.
De când primii noștri părinți au pierdut Edenul, căutăm chipul Său în oameni, în meserie sau profesie, într-un colț de natură unde ne-ar plăcea să locuim, pentru că dorul după Acasă rămâne. Oricât întuneric și înstrăinare s-ar aduna în omenire, ea totuși rămâne legată de primul altar ridicat la poarta Edenului pierdut pe care stă scris ‒ ne vom întoarce acasă: „Căci un Fiu ne-a fost dat, un Copil ni s-a născut”. Cerul și Edenul ne-au fost date înapoi prin Emanuel.
Iar povestea Creației a fost scrisă pentru a fi rescrisă împreună cu finalul ei, de către fiecare ‒ reîntoarcerea.
Avem nevoie de un popas, de odihnă, de relegare pentru sufletul nostru și pentru familie.
Azi avem nevoie de o Sărbătoare a Corturilor, de acele „locuințe liniștite din păduri și munte, aflate la adăpostul ramurilor verzi”. Ce obicei binefăcător și reînviorător avea acea națiune care păzea legi și porunci care îi făceau mai înțelepți decât popoarele din jur:
„Când israeliții au ieșit din Egipt au poposit la Sucot, unde și-au făcut adăposturi sub ramurile verzi. Iar timp de mai mult de o mie cinci sute de ani, națiunea ebraică și-a părăsit casa la porunca Domnului, pentru a locui o săptămână în corturi făcute din crengi verzi, comemorând astfel adunarea de corturi de la Sucot a strămoșilor lor. Aceste momente de sacră recreere erau pline atât de binecuvântări fizice, cât și de ordin spiritual. Copiii lui Dumnezeu au încă nevoie de perioade de liniște și meditație ‒ perioade în care sufletul să aibă o comuniune netulburată cu Creatorul… Aceste locuințe din păduri și munți ascund mari binecuvântări pentru aceia care sunt osteniți fizic sau mental.” (Ellen White, Semnele timpului, 2 februarie 1882)
Pentru vara aceasta putem poposi împreună la picioarele Munților Apuseni, cu cortul, rulota sau la pensiune și să ne strângem pe cărări de munte sau în jurul Cortului Întâlnirii pentru a auzi Glasul ce ne poate renaște la o nouă viață, sau la o seară cu foc de tabără și cântec de chitară sub cerul plin de stele.
Alin Ionescu
membru în comitetul de viziune, IMPACT România
Leave a Reply